Cat mai costa o locuinta in Capitala

Imobiliare

27.03.2008 - Gandul
Cat mai costa o locuinta in Capitala
Pretul unei locuinte este dat astazi de conceptul proiectului cu totul - de la arhitectura ansamblului, la suprafata si calitatea finisajelor. Locatia, insa, ramane factorul decisiv. Asadar, pretul este mai mare intr-o zona in care accesul se face mai usor, atat prin mijloacele de transport in comun, cat si cu masina personala. „De asemenea, alte dezvoltari de office si retail pot ridica valoarea zonei”, spune Ilinca Paun, Head of Colliers Residential Division.

 In momentul de fata, cele mai scumpe zone rezidentiale din Bucuresti sunt Primaverii (3 camere - intre 550.000 si 1.100.000 euro) si Nordul. Aici, in prima faza de constructie a Baneasa Rezidential, pretul unui apartament de 2 camere varia, la momentul demararii proiectului, intre 215.000 si 230.000 euro, cel al unuia de 3 camere - intre 330.000 si 375.000 euro si unul de 4 camere s-a achizitionat cu sume cuprinse  intre 390.000 si 415.000 euro. Pretul unui penthouse in Baneasa Rezidential, care include 2 sau 3 dormitoare - 1.280.000 euro (preturile nu includ TVA).
 
51 dintre aceste apartamente au fost finalizate deja in 2007, urmand ca restul de 176 sa fie predate noilor proprietari in acest an. In ceea ce priveste cea de-a doua faza de constructie a Baneasa Rezidential, 600 de apartamente sunt inca in stadiul de proiect, lucrarile urmand sa demareze in acest an. Nu se cunosc inca preturile, dar in acest moment, in zona Baneasa (Phoenicia), un apartament de 3 camere, cu o suprafata de 135 mp si parcare subterana, se vinde cu 420.000 euro.
30.000 euro - doar locul de parcare in zona Herastrau! 

In apropierea Casei Presei, un apartament de 4 camere, cu o suprafata de 240 mp, situat la ultimul etaj, ajunge la 470.000 euro. In pret este inclus si garajul. In Ion Mihalache (Miciurin), un apartament de 3 camere, de circa 130 mp, costa intre 290.000 si 370.000, locul de parcare fiind, de asemenea, inclus, iar in Herastrau, pretul unui apartament intr-un imobil nou, cu o suprafata de 61 pana la 264 mp, variaza intre 160.000 si 800.000 euro. Locul de parcare se plateste separat si costa 30.000 euro. Inspre Unirii (Mitropolie), preturile scad usor. De exemplu, pretul unui apartament de 4 camere la etajul 5, avand o suprafata de 136 mp, costa 275.000 euro plus TVA, dar mai platesti inca 15.000 euro plus TVA garajul.

In Tineretului, un apartament intr-un bloc vechi, cu o suprafata de 85 mp, ajunge pe la 188.000 euro, iar la Piata Galati 3 camere intr-un imobil din 1975 (suprafata - 100 mp) costa 134.000 euro. Cea mai ieftina oferta vine din Prelungirea Ghencea, unde o garsoniera de 55 mp la etajul 6 din 9 al unui bloc vechi costa 98.000 euro. In aceste conditii, este greu de spus ce zona rezidentiala din Capitala ramane, la ora actuala, cea mai avantajoasa.

Adriana MARGARIT