Cat ii costa pe romani sa-si ia credite si sa cumpere case in Ungaria

Imobiliare

29.06.2009 - Business Standard

Romanii din zonele Arad si Oradea acceseaza credite si cumpara case in comunele unguresti de langa granita la costuri mai mici decat cele oferite prin programul “Prima Casa” din Romania, potrivit reprezentantilor unor agentii imobiliare care intermediaza tranzactii cu locuinte din Ungaria.

“Dobanda variaza la ei intre 3,8% si maximum 5% la creditele in euro, adica este mult mai avantajos decat programul «Prima Casa» de la noi, plus ca avansul la ei este zero”, a declarat pentru Business Standard Marius Salajan, directorul agentiei Prosper Imobiliar din Arad, companie care, momentan, are in lucru 300 de dosare de intermediere ce vizeaza locuintele de peste granita si care a incheiat un parteneriat cu 18 banci din Ungaria.

Pretul mediu al unei case in localitati precum Battanya, Szeget, Bekescsaba, Gyula sau Biharkeresztes, care sunt la o distanta de 18-20 km de Arad, respectiv Oradea, variaza intre 25.000 si 35.000 de euro. De altfel, cererea crescuta din partea romanilor a ridicat pretul locuintelor din Ungaria cu 20%.

Potrivit directorului Prosper Imobiliar, o profesoara din Arad, care are un un venit de 880 lei, a primit recent de la Erste Ungaria un credit de 20.000 euro pe 25 de ani. Deoarece Ungaria se pregateste sa adopte moneda euro de anul viitor, creditele sunt accesate exclusiv in aceasta moneda. “Oradenii se uita in principal la case cu teren care sa fie aproape de granita. O casa cu doua camere si 1.000 mp de teren costa intre 8.000 si 15.000 de euro, in functie de materialul din care este construita. Cu un teren mai mare, am vandut la 15 km de Oradea o casa din caramida, cu 28.000 de euro, pe care aici nu o gaseai fara 50.000 de euro”, a mentionat reprezentantul agentiei Eugen Imobiliare din Oradea.

Pentru un apartament cu doua camere in localitatile mentionate, preturile sunt cuprinse intre 17.000 si 23.000 de euro, in timp ce in Arad variaza intre 25.000 si 39.000 de euro. La locuintele cu trei camere, preturile cerute de proprietarii maghiari variaza intre 25.000 si 35.000 de euro, in timp ce in Arad acest tip de locuinta se gaseste la 40.000-55.000 de euro. “Cererea din partea romanilor i-a facut pe proprietarii maghiari sa creasca preturile cu aproximativ 20%, insa nu le vand la pretul acesta. Daca voi compara acelasi tip de casa in cele doua tari, pot spune ca in Ungaria sunt mai ieftine cu 50%”, a explicat Kandó-Svábi Norbert, consilier imobiliar la A1 Immobili, filiala Oradea. Potrivit acestuia, problema cu creditele in Ungaria este ca 90% din proprietati sunt ipotecate, iar proprietarii cer un avans de 30-40% din valoarea imobilului, pentru a-si rezolva problemele cu banca inainte de a vinde casa. Din acest motiv, compania a pierdut o serie de tranzactii.

“La nivelul Aradului, anul acesta au fost vandute circa 20 de astfel de proprietati. Anul trecut, numai noi am vandut 25-30 de proprietati, in care sunt incluse si terenurile”, a spus Veronica Stefia, broker al agentiei Lang Imobiliare din Arad. Un alt avantaj pe care il ofera proprietatile de peste granita sunt impozitele mici. La achizitia unei locuinte, noul proprietar trebuie sa achite echivalentul in forinti a 600 de lei, in timp ce la noi taxele notariale pot ajunge si la 2.000 de euro. Totodata, statul ungar nu are impozite la revanzarea casei (asa cum are statul roman) pentru cei care vand proprietatea dobandita mai repede de trei ani de la achizitie. “Utilitatile sunt si ele cu mult mai ieftine. Impozitul pe casa este echivalentul a 300 de lei pe an”, a completat Marius Salajan. El a mai spus ca aproximativ 80% dintre achizitii se fac in ideea unei case de vacanta.

Criza financiara a oprit si tranzactiile de acest tip, insa agentii imobiliari din zona de vest a tarii se asteapta ca numarul acestora sa creasca in partea a doua a anului.