Casele de vacanta de la munte, investitii mai rentabile decat cele de pe litoral

ANALIZE / COMENTARII , Imobiliare

24.01.2008 - Money Channel

Cand vine vorba de o investitie intr-o casa de vacanta, cu siguranta muntele are o rentabilitate mult mai mare decat litoralul. Şi asta deoarece perioada de utilizare este mult mai mare. Practic, indiferent de sezon, muntele este la mare cautare atat pentru turişti, cat şi pentru investitori.

Cei care cumpara proprietati in zonele montane se impart in mai multe categorii. Cei care cumpara imobile sau terenuri pentru uzul personal, cei care achizitioneaza suprafete moderate de pamant pentru a construi vile sau pensiuni şi dezvoltatorii imobiliari, care işi permit sa cumpere loturi intinse de teren pentru a ridica noi cartiere de blocuri sau vile, hoteluri, pensiuni ori restaurante.

Valea Prahovei este recunoscuta pentru tranzactiile cu terenuri şi investitiile in case de vacanta. Deoarece perioada de utilizare a unui imobil dintr-o zona montana este mult mai mare decat in cazul unuia de pe litoral, cererea pentru locuinte la munte este peste cea de la malul Marii Negre.