Casa ecologica cu arhitectura de lux si dotari moderne

Imobiliare

24.07.2008 - Jurnalul National
Casa ecologica cu arhitectura de lux si dotari moderne

Cu o traditie de 112 ani in constructiile pe structura din lemn, compania Baufritz a cistigat nenumarate premii, gratie inventiilor in domeniu. Si continua sa uimeasca prin inovatiile sale, care schimba mentalitatile si atitudinea occidentalilor fata de casele din lemn. Acestea nu mai sint doar ecologice sau sanatoase, ci chiar si luxoase.

Pentru cei care se gindesc la casele pe structura din lemn ca la cabane de munte e greu de priceput cum un material natural poate fi folosit si prelucrat intr-un mod atit de inteligent incit sa atinga cea mai inalta treapta a calitatii: luxul. Dar este adevarat. Compania Baufritz nu construieste astfel de case de citiva ani, ci rezultatele remarcabile in materie de cladiri pe structura din lemn reflecta peste un secol de experienta. Un timp in care firma germana a devenit companie, iar din simplu constructor pe lemn un pionier in domeniu.

Poate ca toate acestea nu au o rezonanta prea mare pentru multi romani, care viseaza la case din caramida si beton, de aceea am ales sa prezentam una dintre creatiile contemporane de arhitectura materializate de catre compania germana. Un exemplu care arata ca simplitatea este intotdeauna eleganta si ca detaliile fac diferenta dintre megalomania ieftina si luxul rafinat.

Ridicata la tara

Casa din portofoliul Baufritz se afla intr-o frumoasa zona rurala din Sudul Germaniei. Locul ales pentru constructia ei nu avea retele de utilitati trase, asa ca sistemul de dotare al casei care garanta independenta ei din punct de vedere energetic urma sa fie testat de proprietari. Suprafete mari ale ferestrelor combinate din ansamblul fatadelor din lemn superb prelucrat ii confera casei un aspect contemporan. Chiar si asa, arhitectura cu liniile sale simple, dotarile si materialele moderne folosite se incadreaza perfect in peisajul natural.

La interior ofera cuplului care se bucura de aceasta casa 185 de metri patrati utili pentru locuire, cu spatii largi deschise in zona de zi, respectiv la parter, unde pe linga bucatarie, sufragerie si living mai exista un birou si un grup sanitar.

La etaj, dormitorul matrimonial este invecinat cu un spatios dressing si o baie mare ale caror ferestre sint orientate catre un peisaj montan de vis, vizibil mai ales de pe balconul larg de pe intregul etaj. De asemenea, etajul mai cuprinde doua camere, o baie si un spatiu de depozitare.

Efiecienta termica

Aceasta casa frumoasa este una economica, gindita a consuma putina energie. Conceputa inteligent, ea incorporeaza o pompa de caldura subterana care asigura incalzirea si apa calda. Incalzirea se face prin pardoseala si pereti. Vara, acoperisul asigura umbra si racoare la interior, iar pe timp de iarna capteaza toate razele soarelui de intensitate mica pentru a maximiza caldura. De asemenea, beneficiaza de un sistem de colectare a apei pluviale si de filtrare, tratare pentru apa de baut. Are un sistem de ventilare independent, bazat pe schimbul de caldura, filtre de polen si sobe pe lemn pentru confortul termic interior.

Peretii exteriori au o grosime de 40 cm, conform standardului tuturor caselor Baufritz, si izolati cu un material obtinut din aschii de lemn patentat ca inovatie de catre compania germana care asigura o inalta eficienta termica. Aschiile de lemn sint rezultate din procesul de manufacturare a lemnului si sint refolosite pentru a reduce consumul esentelor lemnoase. Tranformate in panouri izolatoare, resturile lemnoase sint protejate exceptional impotriva focului, a fungiilor si insectelor pe baza unei retete naturale. Testele au dovedit ca o casa baufritz este mult mai economica si mai bine protejata termic decit o casa clasica englezeasca din caramida.

Peretii, pe linga faptul ca asigura o buna izolare termica, fiind realizati din materiale naturale, "respira", eliminindu-se astfel problema condensului si mentinind la interior o atmosfera placuta, proaspata. Ferestrele si geamurile sint fixate perfect etans direct in pereti inca din fabrica, la locul santierului casa montindu-se direct cu aceste elemente incastrate.

Locuinta sanatoasa

Pe linga materialele naturale folosite pentru constructia ei, o casa Baufritz este gindita si pentru sanatatea proprietarilor. De aceea are incorporat "XUND-E", un strat protector unic, ce reduce substantial numarul si intensitatea radiatiilor electromagnetice care pot penetra o locuinta si care nu interfereaza cu aparatele fara fir. Placa protectiva XUND-E, patentata de Baufritz, comprima straturi subtiri de carbon si panouri din gips care sint mai apoi aplicate pe pereti, acoperis si fundatie. Aceste straturi impiedica in proportie de 99% patrunderea emisiilor de radiatii cu frecvente inalte si cele statice, de joasa frecventa, cauzate de curentii alternativi ce se descarca prin cablurile de inalta tensiune.

Exista studii amanuntite la nivel european, care arata clar faptul ca radiatiile electromagnetice pot agrava si cauza o serie de boli, de la cancer la tulburari neurologice. De aceea protectia impotriva acestor tipuri de radiatii este luata in serios de companiile producatoare de case.

Toate aceste lucruri gindite in amanunt si care nu se vad, protectii la care nu ne-am fi gindit, dar incluse in structura si compozitia unei locuinte din lemn marca Baufritz, o transforma intr-o casa sanatoasa, in care proprietarii se simt bine, dorm bine si respira sanatos. Combinate cu rezultatul arhitectural totul poate fi catalogat ca fiind spectaculos.

Esente prelucrate

Casele Baufritz sint 100% biodegradabile, realizate numai din cele mai bune si calitative esente de larice si molid, care sint recoltate din paduri regenerate constant, pentru a improspata resursele pentru generatiile viitoare. Compania germana crede ca ecologia contemporana trebuie sa fie economica prin folosirea celor mai accesibile esente, dar exploatind calitatile superioare ale acestora.

Adela Parvu