BSR Europe, proiect de 190 mil. euro

Imobiliare , PROIECTE / DEZVOLTARE

24.01.2008 - Business Standard

Dezvoltatorul israelian BSR Europe, subsidiara a BSR Engineering Development, care a anuntat proiecte de un miliard de euro pe piata romaneasca, a anuntat semnarea unui parteneriat pentru achizitionarea unui teren in Sofia, Capitala Bulgariei, necesar pentru un proiect imobiliar mixt de 190 milioane de euro, potrivit editiei electronice a publicatiei Globes.

BSR Europe este implicata in proiect prin subsidiara sa olandeza. Surse citate de Globes spun ca israelienii sunt in parteneriat cu fondul de investitii NM Rothschild & Sons si cu o a doua companie. BSR si NM Rothschild & Sons detin fiecare cate 42,5% din proiect.

Cele trei companii intentioneaza sa achizitioneze un lot de 3,33 hectare, structurat pentru un proiect in suprafata de 100.000 de metri patrati de locuinte, birouri si un complex comercial. Pretul terenului este de 36,3 milioane de euro, iar costul de constructie al proiectului se ridica la circa 90 milioane de euro. BSR Europe mai participa si la constructia unui alt proiect mixt de 230.000 de metri patrati in localitatea Varna din Bulgaria a carui cost de constructie se ridica la 209 milioane de euro.

Alexandru Urzica