BoConcept Romania va deschide pana in 2009 inca trei magazine

Retail

10.04.2008 - Business Magazin

Retailerul de mobilier BoConcept a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 1,7 milioane de euro, iar pentru 2008 estimeaza ca aceasta va urca pana la 3 milioane de euro. Pana la sfarsitul anului 2009, compania va deschide inca trei spatii de vanzare in orasele Brasov, Iasi si Sibiu, in urma unei investitii totale de aproximativ 1,5 milioane euro.

 

La sfarsitul lunii august va fi lansata noua colectie 2008/2009, ce aduce in prim plan tendinte in combinarea nuantelor de furnir, stofe si piele. Noua colectie cuprinde modele noi de canapele, paturi si sisteme de perete si o colectie de decoratiuni.
Primul magazin BoConcept din Romania s-a deschis in 2006 in Complexul Comercial Feeria, cea mai mare zona cu spatii comerciale pentru retailul de mobila, investitia initiala ridicandu-se la 400.000 de euro.
BoConcept este un brand international de mobilier si decoratiuni cu peste 350 de magazine si studiouri de marca, incluzand locatii in New York, Shanghai, Tokio, Madrid, Berlin, Londra, Paris si Copenhaga, in peste 47 de tari din lumea intreaga.

Ioana Mihai