Boc: 390 de locuinte vandute prin Prima Casa sunt proiecte noi

Imobiliare

09.11.2009 - Curierul national
Boc: 390 de locuinte vandute prin Prima Casa sunt proiecte noi

28% sunt construite dupa 2008
Peste o jumatate de miliard de lei va fi relocat anului viitor
Saramet: Zilnic se inregistreaza 110 - 120 dosare noi

In urma discutiilor purtate vineri cu presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), premierul in exercitiu, Emil Boc, a declarat ca, pe parcursul celor trei luni si jumatate de derulare a programului "Prima casa", au fost acordate 7.811 garantii in valoare totala de 328 milioane euro, peste 80% dintre dosarele de creditare fiind aprobate pentru tineri in varsta de pana la 35 ani. Din totalul garantiilor, 28% au fost alocate pentru case construite dupa 2008, iar 5% (390 de case) pentru locuinte construite de la zero.
Cele mai multe garantii au fost acordate in municipiul Bucuresti (32%), judetul Cluj (7,3%), Brasov, Ilfov, Iasi, Sibiu, Prahova (3-4%), conform datelor prezentate de seful Guvernului.
Boc a mai aratat ca Fondul de Garantare a Creditelor a acordat sprijin financiar pentru 5.700 intreprinderi mici si mijlocii, care asigura 80.000 locuri de munca, numarul companiilor ajutate urmand sa creasca la 6.000 pana la sfarsitul anului.
In ceea ce priveste numarul dosarelor noi, presedintele FNGCIMM, Aurel Saramet, a anuntat ca zilnic se inregistreaza 110 - 120. "Ne vin pe zi in jur de 110-120 de dosare noi, iar pana acum avem 7.600 de dosare depuse, din care 7.100 sunt rezolvate. Pentru aceste 7.600 de dosare Fondul aloca 320 de milioane euro, iar asta inseamna ca in trei luni si jumatate de la demararea programului Prima Casa am acordat 32% din plafonul de garantare", a spus Aurel Saramet, citat de NewsIn.

Pana la sfarsitul anului,  garantiile de stat ar putea creste la 440 mil. euro

Potrivit acestuia, peste jumatate din plafonul de un miliard de euro alocat in acest an pentru programul "Prima casa" va fi relocat in bugetul pentru 2010, fonduri care ar urma sa fie consumate, conform estimarilor, in primul semestru al anului viitor, a anuntat presedintele Fondului pentru Credite IMM, Aurel Saramet.
La finalul discutiei cu premierul Emil Boc, Saramet a sustinut ca sumele acordate prin garantii de stat ar putea creste pana la sfarsitul anului la 420 - 440 milioane de euro, diferenta pana la un miliard de euro, reprezentand plafonul garantat de Guvern, urmand sa fie relocata pentru continuarea programului in 2010.
Saramet a aratat, totodata, ca exista posibilitatea ca bugetul pentru "Prima casa" sa fie suplimentat pana la acelasi plafon de un miliard euro, decis pentru 2009.

Sapte banci nu au acordat niciun credit

In urma cu o luna, Guvernul a decis sa retraga garantii de 220-280 milioane euro de la sapte banci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte putine dosare pentru cumpararea de locuinte prin programul "Prima casa" si sa redistribuie garantiile catre alte banci care au aprobat un numar mai mare de cereri.
Pana la 19 octombrie, cand au fost prezentate ultimele date, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM aprobase 5.900 de contracte de garantare pentru achizitia de locuinte prin programul "Prima casa", valoarea solicitarilor reprezentand un sfert din bugetul alocat de Guvern, de un miliard de euro.
Cele mai multe garantii au fost acordate pentru locuinte din Bucuresti, valoarea medie a unei finantari fiind de 40.000 euro.
Programul prin care statul garanteaza, in anumite conditii, creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, in limita unui plafon de garantare de un miliard euro, a fost introdus de Guvern in acest an.
Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinta de maximum 60.000 euro, cu o rata a dobanzii EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite in euro, respectiv ROBOR (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.