Bancile pentru locuinte, in asteptarea clientilor rabdatori

Finante Banci , ANALIZE / COMENTARII

28.02.2008 - Adevarul
Bancile pentru locuinte, in asteptarea clientilor rabdatori

Cei care opteaza pentru un produs de economisire-creditare trebuie sa stranga bani cel putin un an si jumatate. Creditul imobiliar ramane, in momentul de fata, cea mai frecventa alegere pentru majoritatea celor care vor sa-si cumpere o casa. Multi dintre romani nici nu cunosc caracteristicile produselor oferite de bancile pentru locuinte. In plus, factorul timp este cel care determina optiunea de a apela sau nu la produsele de economisire-creditare. Desi reprezinta o alternativa la creditele imobiliare/ipotecare, produsele de economisire-creditare (de tip Bauspar) nu se bucura de o prea mare popularitate pe piata autohtona. Optiunea pentru astfel de produse depinde foarte mult de profilul social al familiei si de orizontul de asteptare al acesteia. Un credit imobiliar sau ipotecar poate fi obtinut intr-un timp relativ scurt de cei care detin avansul necesar, in timp ce un imprumut la o banca pentru locuinte poate fi contractat dupa cel putin 18 luni de economisire. "Produsele de economisire-creditare reprezinta o alternativa la creditele imobiliare, insa daca vrei sa-ti cumperi o casa acum, nu apelezi la bancile pentru locuinte. Ele se adreseaza celor cu mijloace modeste si care nu sunt presati de timp", a declarat, pentru "Adevarul", consultantul de investitii Bogdan Baltazar. Un produs cu o istorie de numai trei ani De asemenea, se poate vorbi si de o notorietate inca scazuta a produsului de tip Bauspar. In prezent, pe piata romaneasca activeaza doar doua banci pentru locuinte - Raiffeisen Banca pentru Locuinte si HVB Banca pentru Locuinte. "Sa nu uitam ca primele produse de economisire-creditare au fost lansate pe piata romaneasca de abia acum trei ani. Timp insuficient pentru a patrunde in mintea romanilor in aceeasi masura ca orice alte tipuri de produse bancare de masa", sxplica Ionut Costea, presedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Sistemul Bauspar din Romania se afla intr-o faza incipienta, comparativ cu tarile cu traditie in domeniul locative (Germania, Austria). Cu toate acestea, se asteapta ca, in viitor, numarul celor care vor apela la produsele de economisire-creditare sa creasca treptat. "Potentialul este foarte mare si asta prin prisma cererii tot mai mari de locuinte, de renovare a celor existente", a mai spus Costea.

Vlad Adina