Banci cu lipici la romani

Finante Banci , TENDINTE

28.10.2007 - Evenimentul Zilei

publicat pe 23.07.2007

 

Clientii nu-si mai aleg banca doar in functie de nivelul dobanzii pe care aceasta o percepe.

Romanii prefera Banca Romaneasca la creditele ipotecare in euro si Volksbank la cele pentru locuinte in lei, potrivit unui studiu efectuat de Conso.ro, pe baza selectiilor facute de vizitatorii site-ului in luna iunie.
Pe primele locuri in cele doua clasamente realizate in functie de moneda de contractare a imprumutulurilor ipotecare au iesit bancile care practica cea mai mica dobanda anuala efectiva.
Topul bancilor preferate de romani la diferite tipuri de credite nu coincide insa cu topul celor mai ieftine banci pe diferitele tipuri de imprumuturi oferite.
Acest lucru arata ca romanii mai au si alte criterii de selectie a bancii de la care se gandesc sa ia un imprumut decat marimea costurilor asociate creditului.

Conteaza timpul de acordare

In urma cu cativa ani, singurul criteriu pe care il utilizau cei care doreau sa faca un credit era rata dobanzii nominale.
La vremea respectiva, bancile nu erau obligate sa calculeze dobanda anuala efectiva (DAE), iar majoritatea covarsitoare a clientilor nici nu auzisera de acest indicator.
Bancile sunt obligate sa afiseze DAE numai la creditele de consum. Unele dintre ele au inceput sa afiseze DAE si la creditele ipotecare.
La creditele de consum bancile in dreptul carora Conso.ro afiseaza cea mai mica dobanda efectiva nu se mai plaseaza pe primul loc in clasamentele imprumuturilor in lei, respectiv in moneda europeana.
Posibila explicatie consta in faptul ca romanii aleg sa se imprumute de la banca la care au deja conturi si carduri sau alte credite ori ca isi alerg banca dupa alte criterii.
Un exemplu ar putea fi cat de repede primesc banii. Institutiile de credit au inceput de mai multa vreme sa promoveze serviciile pe care le pun la dispozitia clientilor: credit obtinut in 24 de ore sau usurinta cu care poate fi contractat un imprumut de nevoi personale nenominalizate.

Consumul, in top

In luna iunie, cautarile de credite pentru satisfacerea unor nevoi personale s-au apropiat de 50% din total.
Aceasta in defavoarea altor tipuri de imprumuturi, care au fost mai putin cautate, cu exceptia creditelor pentru vacante.
Un procent de 0,5% din totalul cautarilor de oferte de creditare pe Conso.ro au vizat creditele de vacanta in iunie comparativ cu 0,4% in luna mai. Creditele pentru locuinte raman insa pe locul al doilea in clasamentul imprumuturilor pe care romanii vor sa le faca. Astfel de oferte au fost cautate de circa 23% dintre vizitatorii Conso.ro.
Pe locul urmator in clasamentul tipurilor de imprumuturi se situeaza creditele de nevoi personale cu ipoteca, care de obicei sunt facute tot pentru a realiza investitii imobiliare.
Imprumuturile pentru achizitia de masini se afla pe locul al patrulea. Studiu Conso.ro arata ca foarte putine persoane sunt interesate insa de imprumuturile acordate de banci pentru vacante (0,5%), pentru efectuarea de studii sau de tratamente medicale.
Creditele de nevoi personale nenominalizate inlocuiesc cu succes aceste tipuri de imprumuturi. Ele implica mai putina birocratie (cheltuierea banilor nu trebuie justificata), iar suma obtinuta de la banca poate finanta si concediul, dar si achizitia de electrocasnice sau mobila.

 

Consuela Stegarescu