Adamescu vrea sa vanda Unirea Shopping Center din Brasov

COMPANII SI FIRME DE CONSTRUCTII

26.03.2009 - Wall street
Adamescu vrea sa vanda Unirea Shopping Center din Brasov

Familia Adamescu intentioneaza sa vanda mall-ul deschis in Brasov la inceputul anului trecut, intentionand totodata sa lichideze 7,66% din capitalul centrului comercial Unirea Shopping Center, ale carui actiuni sunt listate pe piata Rasdaq, potrivit unui convocator transmis.
Propunerea va fi discutata impreuna cu ceilalti actionari in sedinta care va avea loc pe 28 aprilie.

Potrivit ultimelor raportari, familia Adamescu detine 74,16% din capitalul Unirea Shopping Center Bucuresti, prin intermediul firmei Nova Trade SA. Alte zece procente din totalul actiunilor sunt detinute de SIF Muntenia, informeaza NewsIn.

Compania specializata in comertul cu amanuntul in magazine nespecializate are un capital social de 7,44 milioane lei, impartit in 2,98 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei.

Valoarea de piata a companiei este de 208,42 milioane lei (48,65 milioane euro), conform ultimei cotatii de 70 lei, stabilita in cadrul sedintei bursiere din 3 februarie. Titlurile societatii se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul SCDM.