LEGISLATIE / REGLEMENTARI , Finante Banci
publicat pe 5.09.2007
Un subiect care preocupă societatea românească în anasamblul ei de câţiva ani, asigurarea obligatorie a casei, pare să fi intrat în linie dreaptă în zona legislativă. Impactul unei legi care să stauteze obligativitatea de a încheia o poliţă de asigurare pe proprietăţile imobiliare, idiferent dacă eşti persoană fizică sau persoană juridică, este destul de greu de estimat în acest moment. Sunt de luat în considerare efectele economice, sociale, psihologice, dar şi chestiuni pur tehnice privind evaluarea proprietăţilor, nivelul primelor de asigurare, pierderile luate în calcul, definirea calamităţii, concurenţa loială pe piaţa asiguratorilor, eventuala implicare a statului.
De la oraş la sat
Decalajele economice evidente dintre sat şi oraş se vor resimţi în mod nemijlocit în metodologiile de evaluare a proprietăţilor imobiliare. Pentru cele existente în zonele urbane vor fi analizate vechimea construcţiei, starea generală de conservare şi întreţinere, tipul şi durata de viaţă a structurilor de rezistenţă, starea de funcţionare a instalaţiilor sanitare, electrice sau de termoficare. Nu ştim ce impact va avea asupra rezultatului final valoarea de piaţă a construcţiei, în care intră şi înscrierea acesteia în zone centrale ori periferice. Pe tărâm rural, acolo unde şi riscurile sunt mai complexe (pe lângă incendii sau inundaţii pot interveni situaţii care implică alunecări de teren, fenomene meteorologice devastatoare etc.), evaluările vor ţine seama de alţi parametri economici. În relaţie cu valoarea de asigurare a construcţiei va trebui pusă şi puterea de plată a proprietarului, funcţie de veniturile sale constante.
Valoare discrepantă
Dincolo de calculele pur economice, orice proprietate imobiliară are un vector de valoare de pură esenţă umană, unei familii calamitate neputându-i-se niciodată acoperi integral daunele totale şi complexe suferite. Această afirmaţie poate fi perfect justificată dacă se analizează situaţia caselor din mediul rural, care vor fi, în marea lor majoritate, evaluate la sume modeste. Nivelul preţurilor actuale la materiile şi materialele de construcţie, valoarea forţei de muncă şi costurile pentru finisaje nu vor permite unui sinistrat să-şi reconstruiască rapid casa care era adăpostul familiei sale. Această discrepanţă între valoarea de întrebuinţare şi valoarea asigurării încasate poate fi resimţită şi la oraş, dar numai în cazul unor situaţii catastrofale (cutremure puternice, explozii, incendii devastatoare).
Din nou pensionarii…
O categorie aparte, de loc de neglijat din punct de vedere numeric, este pătura pensionarilor cu venituri foarte mici, mici sau mijlocii. Ei vor fi obligaţi să plătească prime de asigurare ce le va afecta serios un buget oricum insuficient, fără să se ia în calcul starea sănătăţii lor, speranţa de viaţă ori impactul asupra cheltuielilor pentru coşul zilnic. Foarte mulţi dintre aparţinătorii acestei categorii sociale vor refuza probabil cu obstinaţie să semneze vreo poliţă de asigurare sau nu vor putea plăti ratele anuale, soluţia ca acestea să le fie oprite automat din pensie nefiind constituţională. Vor apărea cu certitudine situaţii imposibile în satele şi comunele cu populaţie uzată biologic şi pauperizată, acolo unde casele foarte vechi, anexele numeroase, dar şi cutumele sau tradiţiile vor face imposibilă derularea procesului conform legii. Înainte de a discuta dacă asigurările imobiliare obligatorii sunt sau nu benefice pentru asigurat, cred că ar trebui făcută o analiză atentă a puterii societăţii româneşti, în ansamblul ei, de a face faţă unui astfel de efort financiar generalizat.
Cristina Zaharia
